TRADITII PASCALE IN TARA OASULUI

• TRADITII Pascale OSENESTI

Osanul SE Duce în noaptea de Paste la Liturghia Invierii LITIA ce dureaza cateva minereu, apoi dimineata devreme pe la ora 07 la Biserica Duce Cosul Pascal pt o Fi sfintit preot de. Nu Osanul SE VA infructa de produsele Pascale inainte de o Fi sfintite

Cosul PASCAL contine:

Pasca = O Paine rotondei frumos modelata facuta in casa;

INROSITE oua;

VANDUT DE porc -> soldul DIN DIN Partea spate un fiert Porcului;

CARNATI DE porc fierti;

HRUTCA = Branza DIN oua de Gaina si cheese;

Hrean Cu fiertura simbolizand de servicii medicale un Fost Hristos imbiat pe cruce;

Sare simbolul bogatiei gospodariei;

Salcie simbolizeaza pe Maica Maria ce un planuri la picioarele Mantuitorului cand era pe Cruce;

O sticla VIN DIN Vinul Ro vin de vitza proprie;

MIELUL Desi Este sarbatoare pascala Este folosit în prepararea diverselor bucate Dar Este strict pt uz Familiei;

Palinca facuta DIN poama de FRUCT curat fara adaos Este si / buc nelipsita de pe masa osanului

Dupa ce se Cu de viţă de vie Cosul Pascal acasa osanul pranzeste Cu toata Familia.

Perioada dintre terminarea slujbei LITIE si ducerea Cu cosul Pascal la sfintit, feciorii se Duc Cu udatul la fete.

Specifice loc. HUTA-PERLA CORANEI Oasului DIN traditia catolica hutara oseneasca la ora 11 dimineata primei zi de Paste dupa sfintirea cosului Pascal se confruntă Cu Liturghia Pascala participarea TOT CE Satul de la toti Mare Microfon la, în mod special de MULT CA Mai oricand Fetele sacru si feciorii imbracati în osenesc mandrul Portul.

Cosul PASCAL ÎN HUTA

CARTILE DE LA BLAJ

Cartea „Floarea Adevărului“

În anul 1750 a apărut la Blaj prima carte românească întocmită şi tipărită de Şcoala Ardeleană. Este vorba de opusculul intitulat « Floarea adevărului », carte din care se păstrează un singur exemplar, şi acela în străinătate. Ea este opera colectivă a „cuvioşilor ieromonaşi” de la Blaj, respectiv a tuturor călugărilor greco-catolici, în frunte cu călugărul-episcop Petru Pavel Aron. Cartea este o explicare foarte doctă a celor patru puncte dogmatice sub care s-au unit românii cu Roma la 1700, implicând justificarea raţională a evenimentului. Ca mod de exprimare, cartea este un mesager timpuriu al ecumenismului panromânesc, postulat de cele mai luminate minţi ale acelei epoci. Contrar tuturor disputelor care afectau lumea românească în legătură cu Uniatismul[7], cartea este străbătută de un ton calm şi tolerant, care vrea să convingă, nu să învingă. Aparent modesta tipăritură, reeditată de episcopul Ioan Bob la 1813, a fixat pentru totdeauna tonul moderat, erudit şi civilizat în care românii uniţi cu Roma şi-au apărat şi îşi apără confesiunea în faţa nu puţinilor detractori. « Floarea Adevărului“ (1750) a apărut şi în versiune latină: „Flosculus Veritatis“ (1753) şi „Doctrina Christiana“ (1757).Biblia de la Blaj din 1795, cunoscută şi sub numele de Biblia lui Clain sau Biblia lui Bob, reprezintă cea de-a doua traducere a Sfintei Scripturi tipărită în limba română. Samuil Micu începe să traducă Biblia încă din anul 1783, pe vremea când era prefect de studii la Colegiul Sf. Barbara din Viena. Există opinii după care întreaga traducere a Bibliei ar fi fost încheiată deja în 1785. Sursele versiunii sale sunt vechea Biblie de la Bucureşti.Biblia de la Blaj din 1795, cunoscută şi sub numele de Biblia lui Clain sau Biblia lui Bob, reprezintă cea de-a doua traducere a Sfintei Scripturi tipărită în limba română.

Repere bibliologice

Cuprinzând traducerea Vechiului Testament şi a Noului Testament în limba română, cartea are formatul in-folio (380/390 x 250/260 mm). Potrivit surselor bibliografice consacrate[1], volumul are 10 file nenumerotate + 894 + 246 pagini. Paginaţia reală, ţinând cont de greşelile de numerotare, este de fapt următoarea: 7 file nenumerotate + 894 p. + 250 p. + 3 file nenumerotate în final. Filele liminare conţin o prefaţă a traducătorului, intitulată Cătră cetitoriu, urmată de un amplu Cuvânt înainte la S Scriptură, apoi de o mică introducere În ceale cinci Cărţi ale lui Moisi, precum şi de un scurt preambul la Cartea Facerii. După această secţiune cu conţinut isagogic, filele liminare 8-10 cuprind Însămnarea apostolilor şi a evangheliilor duminecilor, apoi înştiinţarea Cătră cetitoriu, aparţinând diortositorului Petru Gherman de Peterlaca, iar în final o erată. Cartea s-a tipărit cu caractere chirilice între 1 noiembrie 1793 şi 15 noiembrie 1795, cu sprijinul episcopului Ioan Bob.

Traducerea

Samuil Micu începe să traducă Biblia încă din anul 1783, pe vremea când era prefect de studii la Colegiul Sf. Barbara din Viena. Există opinii după care întreaga traducere a Bibliei ar fi fost încheiată deja în 1785.[2] Sursele versiunii sale sunt vechea Biblie de la Bucureşti, din 1688, dar, în primul rând, o ediţie a Septuagintei scoasă de elenistul olandez Lambert Bos, la Franeker, în 1709, precum şi una dintre ediţiile poliglote care fructificau adnotările lui François Vatable, respectiv cele apărute la Heidelberg (1586, 1599, 1616), sub îngrijirea lui Corneille-Bonaventure Bertram, text reeditat, la Paris, în 1729-1745.[3] Maniera de traducere a lui Micu este expusă în cuvântul Cătră cetitoriu, în care el argumentează avantajele şi, mai ales, dezavantajele transpunerii literale, cuvânt cu cuvânt, în funcţie de rigorile fidelităţii maxime impuse prin tradiţie pentru orice echivalare a textului biblic, potrivit principiului hermeneutic „Ordo verborum mysterium est”, enunţat de Ieronim: „Iară, o, iubite, cucearnice cetitoriu, am voit a-ţi aduce aminte că doară şi acum întru unele locuri ţi să va părea întunecat graiul, ci pentru aceaea să nu te sminteşti, nici să te pripeşti a vinovăţi şi a defăima lucrul, că întunecarea aceasta şi dintru aceasta vine, că noi nici pentru mai luminat înţeles nu am vrut de la noi nici măcar un cuvânt cât de mic să băgăm în S Scriptură, ci ne-au fost voia ca întru toate să rămâie întru curăţeniia sa şi întru tot adevărul său, după cum easte în cea elinească. Aceasta easte pricina întunecării întru unele locuri, că foarte anevoie easte luminat şi cu chiiar înţeles de pre o limbă a tălmăci pre altă limbă, niciun cuvânt adăogând şi ţiind idiotismii limbii ceii dintâiu, că fieştecare limbă are osibiţi ai săi idiotismi”. Manuscrisele cuprinzând protograful traducerii se păstrează în fondul Blaj la filiala din Cluj a Bibliotecii Academiei Române.

Posteritatea Bibliei de la Blaj

Influenţa pe care a exercitat-o ediţia de la Blaj, timp de peste un secol, asupra limbajului biblic românesc este covârşitoare. Atât Biblia de la Sankt Petersburg, din 1819, cât şi Biblia de la Buzău, apărută, în cinci volume, între 1854-1856, apoi cea tipărită sub supravegherea şi binecuvântarea mitropolitului Andrei Şaguna, la Sibiu, între anii 1856-1858, precum şi, într o anumită măsură, Biblia Sinodală, apărută la Bucureşti, în 1914, sunt îndatorate traducerii lui Samuil Micu. Cu multă onestitate, episcopul Filotei mărturisea în precuvântarea ediţiei buzoiene că „dintre Bibliile tipărite în limba noastră mai bine tălmăcită şi mai luminat la înţeles este cea de la Blaju”. Comparând Biblia de la Blaj cu Biblia de la Bucureşti, constatăm o evoluţie evidentă sub aspectul limbii române literare. Este sugestivă caracterizarea pe care Perpessicius o făcea Bibliei de la Blaj, după ce descoperea în Glossa lui Eminescu imagini preluate din Ecleziastul tălmăcit de Samuil Micu: „O lectură comparativă a celor două Biblii, de la 1688 şi de la 1795, apleacă cumpăna în favoarea celei de a doua. Şi nu e la Clain numai grija unei clarităţi cât mai explicite, dovadă argumentele iniţiale ale capitolelor, glosele, explicaţiile cuvintelor, cu cari e înlesnită lectura unui text bogat în arcane, dar este mai cu seamă grija unei continui rotunjiri a frazei, a expresiei, a topicei”.[4]

Reeditarea Bibliei

În anul 2000, la iniţiativa episcopului Virgil Bercea, Biblia lui Samuil Micu este republicată, într-o ediţie jubiliară scoasă la Tipografia Vaticana din Roma. Realizată de un grup de istorici şi filologi clujeni, condus de Ioan Chindriş (coordonare editorială) şi Eugen Pavel (coordonare filologică), noua ediţie diplomatică cuprinde, în partea stângă, reproducerea anastatică a textului cu caractere chirilice, iar în partea dreaptă, transcrierea interpretativă a acestuia cu litere latine. Este un volum impunător (370 mm x 240 mm) de 2624 de pagini, care a stârnit admiraţia Papei Ioan Paul al II-lea, în prezenţa căruia a fost lansat la Vatican în 31 mai 2001,[5]prilej cu care Sanctitatea Sa a rostit o alocuţiune.[6] Lucrarea a fost distinsă cu Premiul „Timotei Cipariu” al Academiei Române.

MINUNEA INVIERII

MINUNEA ÎNVIERII - MINUNEA CREŞTINISMULUI

Efeseni 2:1-10“Voi eraţi morţi în greşelile şi în păcatele voastre, în cari trăiaţi odinioară, după mersul lumii acesteia, după domnul puterii văzduhului, a duhului care lucrează acum în fiii neascultării.Între ei eram şi noi toţi odinioară, când trăiam în poftele firii noastre pămînteşti, când făceam voile firii pămînteşti şi ale gîndurilor noastre, şi eram din fire copii ai mîniei, ca şi ceilalţi.Dar Dumnezeu, care este bogat în îndurare, pentru dragostea cea mare cu care ne-a iubit, măcar că eram morţi în greşelile noastre, ne-a adus la viaţă împreună cu Cristos (prin har sunteţi mîntuiţi). El ne-a înviatîmpreună, şi ne-a pus să şedem împreună în locurile cereşti, în Cristos Isus, ca să arate în veacurile viitoare nemărginita bogăţie a harului Său, în bunătatea Lui faţă de noi în Cristos Isus.Căci prin har aţi fost mîntuiţi, prin credinţă.Şi aceasta nu vine dela voi; ci este darul lui Dumnezeu.Nu prin fapte, ca să nu se laude nimeni.Căci noi suntem lucrarea Lui, şi am fost zidiţi în cristos Isus pentru faptele bune, pe cari le-a pregătit Dumnezeu mai dinainte, ca să umblăm în ele.”Învierea Domnului Isus Cristos este fãrã doar şi poate piatra de cãpãtâi a creştinismului. Fãrã Mormântul Gol al Domnului Isus, Creştinismul n-ar fi avut nici cea mai micã şansã de supravieţuire în contextual socio-politic şi religios-cultural din primul secol. Puterea Învierii Cristice, a reuşit ca prin 12 oameni (Matia luând locul lui Iuda vânzãtorul în rândul apostolilor) , care formau grupul de ucenici intimi ai Domnului Isus, sã cutremure din rãdãcini şi sã schimbe lumea întreagã cunoscutã de atunci. Adevãrata Religie Creştinã stã pe ceea ce înseamnã Învierea lui Cristos din morţi. Toatã învãţãtura creştinã se fundamenteazã pe Realitatea Învierii Domnului Isus Cristos. Adevãrata Teologie Biblicã trebuie sã graviteze în jurul acestei realitãţi a mormântului gol al Domnului Isus. Dar dacã totul se limiteazã doar la afirmaţii, la informaţii biblice, la teorii frumos enunţate, lipsind însã proba practicã a lor, şi mie nu-mi afecteazã cu nimic viaţa, este în zadar. Creştinismul Adevãrat nu are doar afirmaţii, sau informaţii frumoase, ci pe ceea ce pune accent sunt trãirile frumoase ale celor ce-şi spun cã sunt creştini. Adevãratul creştin nu ştie doar sã afirme lucruri frumoase despre Cristosul înviat dintre cei morţi, ci ştie,vre şi poate sã şi confirme cã Isus E Viu, şi e Viu şi în viaţa sa. El însuşi este o dovadã vie a faptului cã Cristos A Înviat!Adevãrata minune a Învierii nu este cã Isus a înviat, ci cã Cristosul înviat E Viu, trãieşte şi în mine. Altfel toatã minunea învierii Sale nu-mi va folosi o datã, în Ziua Judecãţii la nimic! Isus Cristos moare şi înviazã ca eu crezând în El cu toatã fiinţa mea sã nu mai mor niciodatã, ci sã trãiesc etern cu El în slavã!Adevãrata pocãinţã şi credinţã nu stã în ce spun, ci în ceea ce fac! Nu în ceea ce spun despre Isus Cristos, ci în ceea fac cu acest Cristos care a murit şi a înviat în locul meu. Credinţa fãrã fapte e moartã , spune apostolul Iacov. Deci dacã cred cu adevãrat în Isus Cristos ca Singurul Fiu al lui Dumnezeu, care a venit sã moarã în locul meu, plãtind astfel pentru vina pãcatelor mele, substituindu-mã în moarte pe cruce, şi apoi prin învierea Sa dintre cei morţi sã-mi aducã şi garanţia, siguranţa Vieţii Veşnice, atunci aceasta trebuie sã se reflecte în viaţa mea de fiecare zi, în cele mai mici şi neînsemnate aspecte ale ei pânã la cele mai majore şi importante aspecte. Cãci dacã în interiorul nostru, în inimile noastre se cuibãreşte o credinţã realã, veritabilã, atunci ea se va reflecta în afarã, în exterior. Aceasta este adevãrata minune a învierii Cristice, trecerea noastrã de la moarte la viatã împreunã cu El, o viaţã schimbatã integral. Concordanţa între ceea ce spui şi ceea ce faci! Astãzi trãim vremuri foarte ciudate pentru creştinism. Vremuri în care ştim vorbii mai frumos ca niciodatã pânã la noi despre Cristos, dar trãim într-un contrast total faţã de învãţãtura Lui. Ne place sã ne numim creştini, dar trãim mai rãu decât pãgânii! Teologii frumoase dar vieţi mizerabile! Vorbim cu reverenţã despre Cristos ca fiind Domnul Domnilor şi Împãratul împãraţilor, Îl numim Stãpânul tuturor lucrurilor, dar nu-I dãm voie sã stãpâneascã şi în vieţile noastre.Dacã vrem ca Dumnezeu sã aducã vremuri de binecuvântare spiritualã, sã trãim din nou şi în generaţia noastrã minunea trezirilor spirituale, e nevoie sã facem trecerea aceasta de la teorie la practicã. Sã înţelegem cã Adevãrata Credinţã este un mod de viaţã! Adevãratul creştinism este un creştinism al RELAŢIEI şi nu al RELIGIEI! Şi cine vrea sã trãiascã veşnic cu Dumnezeu trebuie sã intre într-o relaţie personalã cu El. Şi aceasta se poate numai prin Domnul Isus Crsitos. EL a spus-o, El a avut aceastã pretenţie a Unicitãţii Sale în procesul de relegare a noastrã, creaturile, de EL, Creatorul nostru!“Isus a zis: Eu sunt Calea, Adevãrul şi Viaţa. Nimeni nu vine la Tatãl decât prin Mine!”.Adevãrata minune a învierii, este doar atunci când pe tronul inimii tale l-ai întronat pe Isus Crsitos ca Domnul, Stãpânul şi Mântuitorul tãu personal.Nu lãsa sã treacã şi-n acest an aceste sãrbãtori ale Morţii şi Învierii Domnului Isus pe lângã tine, fructificã oportunitatea aceasta şi fã trecerea de la teorie la practicã; treci de la un creştinism al informaţiilor la un creştinism al practicilor; de la o simplã credinţã teoreticã la una practicã, tradusã în fapte zilnice; şi roagã-l pe Bunul Dumnezeu sã trãieşti cu adevãrat Minunea Învierii şi tu, fãcându-L pe Cel ce este Viu în vecii vecilor, Rege al inimii tale. Şi astfel sã poţi sã spui anul acesta şi pentru totdeauna, din toatã inima ta, nu doar de pe buze ci în mod practic, concret :“ CRISTOS A ÎNVIAT!”